Back to freelancing: Reîntoarcerea la muncă e mai simplă cu ultimele funcționalități de la Fairo

Alți freelanceri
Inspirație
September 9, 2022

Perioada vacanțelor a fost minunată. Dar ca toate lucrurile bune, până și vacanțele trebuie să aibă un sfârșit - cu o mențiune importantă: sfârșitul nu trebuie să fie unul brutal. Cu gândul acesta în minte, am lucrat în ultimele luni la îmbunătățirea aplicației Fairo, ca să ne asigurăm că întoarcerea ta la viața de freelancing e cât se poate de simplă și lină.

I-AM FĂCUT UN UPGRADE IMPORTANT CONTABILITĂȚII SMART! 🆕

Poți să generezi rapoartele obligatorii în câteva secunde!

Cu Fairo, generarea rapoartelor cum ar fi Registrul-Jurnal de Încasări și Plăți, Registrul de Evidență Fiscală și (în curând) Registrul Inventar e floare la ureche. Doar câteva click-uri și ai terminat! 

Cu ajutorul calculatorului de taxe în timp real, știi cât să pui deoparte pentru sezonul impozitelor!

Bazându-se pe încasările și cheltuielile tale înregistrate în Contabilitatea Smart, Fairo calculează suma pe care trebuie să o pui deoparte pentru impozite. De-acum, sezonul impozitelor nu o să te mai ia prin surprindere! ;-) 

Adaugă-ți și conturile în valută, pentru o Contabilitate Smart completă!

Facturezi pentru clienți din străinătate? De acum, poți să-ți adaugi în Contabilitatea Smart și conturile bancare în dolari sau euro, ca să-ți urmărești și tranzacțiile în valută. În plus, Fairo va converti automat acele sume în RON, la cursul BNR, ca să ai o privire de ansamblu extra clară asupra întregului buget al firmei tale.

Spune ”bun venit” automatizării!

Când facturile create prin Fairo sunt plătite, aplicația face legătura automat cu tranzacția corespunzătoare și le adaugă în Contabilitatea Smart - corect etichetate, bineînțeles. La fel și cu chitanțele tale pentru plata în numerar create în aplicație: sunt automat adăugate în Contabilitatea Smart. Și pentru că ne place să-ți dăm înapoi timpul irosit pe task-uri financiare, poți de acum să selectezi și să etichetezi mai multe tranzacții deodată, în funcție de natura lor fiscală. 

Te bucuri de control deplin asupra contabilității tale! 

Ca să ai control deplin asupra urmăririi finanțelor tale, poți să-ți adaugi manual în Contabilitatea Smart și tranzacțiile care nu au fost importate în aplicație prin FairoSync. În plus, poți să conectezi și deconectezi facturile și chitanțele cu tranzacțiile din aplicație. 

ANAF A LANSAT E-FACTURAREA, IAR NOI SUNTEM AICI SĂ TE AJUTĂM! 💪 

Generează facturi în conformitate cu sistemul e-Factura de la ANAF!

Prin lansarea sistemului e-Factura, guvernul României a făcut un pas mare spre digitalizarea autorității fiscale. Bineînțeles, am reacționat rapid și am adaptat funcționalitățile noastre de facturare ca să corespundă cerințelor. De-acum, poți să-ți descarci facturile Fairo în format XML (formatul cerut) și să le încarci în sistemul e-Factura de la ANAF.

AM “TRADUS” PENTRU TINE CELE MAI IMPORTANTE MODIFICĂRI FISCALE ALE ANULUI 2023 ⚖️

Nu te mai chinui să înțelegi cum vor afecta modificările fiscale PFA-ul sau SRL-ul tău.

Știm că textele lungi de lege nu sunt cele mai prietenoase și sunt de cele mai multe ori greu de înțeles. Așa că am rezumat pentru tine cele mai relevante modificări pentru anul viitor pe blogul nostru, folosind un limbaj mai prietenos. Aruncă un ochi peste articol aici.

SĂRBĂTORIM 1 AN DE FAIRO ȘI (ÎNCĂ) ÎȚI OFERIM CADOURI!  🎉

Primești 1% bonus din facturile plătite de clienții tăi în Fairo

Pentru a sărbători prima aniversare alături de voi, toți freelancerii care folosesc Fairo primesc 1% bonus din facturile încasate de la clienți. Tot ce trebuie să faci este să emiți facturi către clienții tăi cu Fairo, să le încasezi și primești 1% din valoarea acestora. Descoperă mai multe despre cadoul nostru aniversar aici

Primești recompense folosind Fairo

Regula Clubului Fairo e simplă: cu cât folosești mai mult Fairo, cu atât primești mai mulți FaiRONI, pe care îi poți transforma apoi în recompense pentru afacerea ta.

Te-ai conectat în Fairo? Felicitări, deja ai colectat 1 FaiRON. Ți-ai calculat taxele cu Fairo? Whoop! Whoop! Ai primit 30 FaiRONI. Apoi, poți să-ți schimbi FaiRONII pentru recompense cum ar fi abonamentul Fairo RUN pe 1 an gratuit sau o sesiune gratuită de 30 de minute cu un expert fiscal. 

Fără costuri ascunse. Doar descarcă, înregistrează-te în Fairo și începe să colectezi FaiRONI. Vezi aici ce alte recompense te așteaptă.